• Facebook
  • Contact
  • Cariere
  • Newsletter
  • Harta site
  • Rss
Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice

Prezentare generala - CERN

Organizaţia Europeană pentru Cercetări Nucleare (CERN), înfiinţată în anul 1954, este cel mai mare şi mai prestigios centru mondial de cercetare în domeniul fizicii nucleare şi al particulelor elementare, şi una dintre cele mai importante organizaţii europene din domeniul cercetării fundamentale. Organizaşia funcţionează în baza Convenţiei de înfiinţare CERN din 1 iulie 1953, modificată la 17 ianuarie 1971.


Douăzeci de state din Europa, dintre care optsprezece membre ale Uniunii Europene, sunt membre CERN; şase state au statut de observator (SUA, Rusia, India, Japonia, Israel, Turcia), la care se adaugă UNESCO şi Comisia Europeană, iar alte 35 de state participă la programele CERN.

În anul 1991 s-a semnat Acordul de Cooperare dintre CERN şi Guvernul României, care a fixat cadrul necesar participării sectoarelor de cercetare şi industrie la programele CERN. În baza Acordului, România a participat, din anul 1996, la trei din cele patru sub-proiecte ale programului de realizare a celui mai mare accelerator de particule din lume Large Hadron Collider (LHC), anume ATLAS, ALICE şi LHCb.


În anul 2001, CERN a adoptat o nouă strategie de aderare, conform căreia candidaţii parcurg o perioadă de pre-aderare de 3-5 ani, ca o condiţie prealabilă pentru aderarea ca membru cu drepturi depline.


La 25 martie 2002, la Geneva, a fost semnat un nou Acord de cooperare între Guvernul României şi CERN, aprobat prin HG nr. 1242/2002 pentru aprobarea Acordului de cooperare dintre Guvernul României şi CERN referitor la dezvoltarea viitoare a cooperării ştiinţifice şi tehnice în cadrul proiectelor de cercetare ale CERN. Conform acestui Acord, participarea României la experimente s-a făcut în baza unor Memorandumuri de înţelegere semnate de către instituţiile de profil din ţară şi CERN, pentru fiecare experiment în parte. România şi-a extins participarea la şapte experimente: ALICE, ATLAS, LHCb şi WLCG de la LHC, DIRAC de la Proton Synchrotron, NA50 de la Super Proton Synchrotron şi L3 de la Large Electron Positron Collider. Toate proiectele la care au participat cei circa 70 de cercetători români au fost evaluate în prealabil de către membrii Comitetului România-CERN.


După vizita unei delegaţii a României la CERN, în luna iunie 2005, a fost aprobat Memorandumul cu privire la „Planul de acţiune privind participarea României la CERN în calitatea sa de viitor stat membru, cu statut de pre-aderare”, care a prevăzut etapele de parcurs pentru obţinerea statutului respectiv. Conform acestui Plan, prin Memorandumul nr. 1447/30.10.2007 a fost aprobată, de către Preşedintele României, iniţierea demersurilor de aderare a României la CERN. Prin acest Memorandum s-a aprobat transmiterea la CERN a dosarului de candidatură a României şi începerea negocierilor de obţinere a statutului de candidat pentru aderarea la CERN.


Prin Rezoluţia Consiliului CERN din 11 decembrie 2008, România a fost acceptată să devină stat candidat la CERN. În urma negocierii şi analizei dosarului de candidatură al României, proiectul de Acord a fost definitivat în cursul anului 2009.


În data de 11 februarie 2010, la Geneva s-a semnat Acordul dintre România şi Organizaţia Europeană pentru Cercetări Nucleare (CERN) privind statutul de candidat pentru aderarea la CERN, în baza Memorandumului nr. 13807 din 29.12.2009.

 

Pagină oficială CERN:

http://public.web.cern.ch/public/

Modificat la: 2010-12-10 16:43:00