• Facebook
  • Contact
  • Cariere
  • Newsletter
  • Harta site
  • Rss
Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice

Acord de cooperare în domeniul ştiinţei şi educaţiei între România şi Regatul Arabiei Saudite

Ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Sorin Mihai Cîmpeanu, a făcut parte din delegaţia guvernamentală condusă de premierul Victor Ponta care, în perioada 30 aprilie -5 mai, a efectuat o vizită oficială în statele din Golful Persic.

Joi, 30 mai, ministrul Sorin Mihai Cîmpeanu a avut o întrevedere cu omologul său din Arabia Saudită, în cadrul căreia a fost semnat Memorandumul de înţelegere pentru cooperare în domeniul ştiinţei şi educaţiei între Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice din România şi Ministerul Educaţiei din Regatul Arabiei Saudite.

Acordul bilateral interministerial trasează liniile generale ale colaborării din următorii 5 ani, sprijinind cooperarea directă interuniversitară şi între institutele de cercetare din cele două state, schimbul de expertiză şi publicaţii, realizarea de cercetări ştiinţifice comune, cooperarea în domeniul recunoaşterii academice,  realizarea de vizite de studii sau de documentare pentru studenţi, cadre didactice sau cercetători, sprijinirea mobilităţilor academice, respectiv organizarea şi participarea la evenimente ştiinţifice de interes comun. 

Un protocol similar va fi semnat şi cu Ministerul Învăţământului Superior şi al Cercetării Ştiinţifice din Emiratele Arabe Unite.

Modificat la: 2015-05-04 15:13:00